Șoferul autoutilitarei implicate în accident are 53 de ani, iar pasagerul care se afla în maşină are vârsta de 60 de ani. În urma impactului, ambele victime au rămas încarcerate în autovehicul.
„Un bărbat de 53 de ani, din judeţul Alba, care conducea o autoutilitară pe DN7, din direcţia Deva-Arad, nu a păstrat o distanţă suficientă în mers faţă de autotractorul condus în aceeaşi direcţie de mers de un bărbat de 33 de ani, din Haţeg, care a oprit pentru a efectua un viraj la stânga, în zona termocentralei Mintia, pe care l-a tamponat în partea din spate. În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto de 53 de ani şi a unui pasager de 60 de ani, aflat în autoutilitară", a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.
Pompierii militari din Deva au intervenit de urgență cu echipaje specializate în descarcerare şi prim ajutor.
„Pompierii salvatori şi echipajul cu medic al Serviciului Judeţean de Ambulanţă au făcut eforturi pentru salvarea celor doi bărbaţi, însă rănile lor au fost prea grave, fiind declaraţi decedaţi”, a arătat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda.
Traficul a fost restricţionat mai bine de o oră şi dirijat pe rute ocolitoare.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News