Cel mai lung tunel din România, cu o lungime de aproape trei kilometri, ce urmează a fi făcut pe traseul din Sălaj al Autostrăzii Transilvania, are o valoare estimată de peste un miliard de lei, realizarea lui urmând a fi scoasă la licitaţie cel mai probabil în luna mai.
Potrivit ministrului Transporturilor, Lucian Bode, indicatorii tehnico-economici privind această investiţie au fost reaprobaţi, iar documentaţia pentru demararea procedurii de atribuire este în curs de elaborare, urmând a fi transmisă spre validare către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice.
"Noi estimăm ca până undeva în aprilie să finalizăm (...) şi să fim în situaţia în care în luna mai să urcăm în SICAP, pentru licitaţie - proiectare şi execuţie, tunelul Meseş", a precizat Lucian Bode, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.
Tunelul va avea două galerii, cu o lungime de 2.890 de metri, fiind cel mai lung tunel proiectat din România.
citeste si
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News