Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Canada. O şcoală evreiască din Montreal, din nou ţinta unor focuri de armă
WhatsApp
O şcoală evreiască din Montreal, în provincia canadiană Quebec, vizată deja săptămâna trecută de focuri de armă, a fost din nou ţinta duminică a unor tiruri cu arme de foc, fără a provoca răniţi, a anunţat poliţia canadiană, pe fondul tensiunilor legate de conflictul din Orientul Mijlociu, relatează AFP, citată de Agerpres.
Polițist din Cluj amendat pentru că a parcat neregulamentar. Nicio persoană nu este mai presus de lege

"În jurul orei locale 05:00 (10:00 GMT), au fost primite mai multe apeluri la 911 (poliţie) din cauza unor focuri de armă auzite de cetăţeni", a declarat purtătoarea de cuvânt a poliţiei Véronique Dubuc.

La sosirea lor la şcoala Yeshiva Gedola, din provincia canadiană francofonă, poliţiştii au descoperit "proiectile pe faţada" şcolii şi au fost găsite cartuşe pe jos, a precizat ea.

Poliţia a confirmat pentru AFP că nicio persoană nu se afla în interiorul şcolii în momentul incidentului. Martorii au spus că au văzut un vehicul plecând rapid imediat după împuşcături, a adăugat ea.

Aceasta este una dintre cele două şcoli evreieşti din Montreal care, în noaptea de joi spre vineri, au fost vizate de focuri de armă, provocând o undă de şoc în Quebec.

"Faptul că indivizi şi-au permis să atace aceeaşi ţintă demonstrează încă o dată gravitatea situaţiei", a declarat purtătorul de cuvânt al şcolii, Lionel Perez, în cadrul unei conferinţe de presă duminică. Cursurile se vor defăşura ca de obicei, a adăugat el.

"Să nu importăm ura şi violenţa pe care le vedem în altă parte în lume", a declarat pe reţeaua X (fostă Twitter) premierul Quebecului, François Legault, dând asigurări că "se vor depune toate eforturile pentru ca vinovaţii să fie găsiţi şi pedepsiţi".

Primarul Montrealului, Valérie Plante, a condamnat la rândul său "un gest odios" şi i-a îndemnat pe locuitori "să combată în mod absolut antisemitismul". "Nu vom accepta ca Montrealul să fie scena unor astfel de acte", a mai spus ea pe X.

Premierul canadian Justin Trudeau a condamnat şi el acest act de violenţă şi a făcut apel la calm. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel