Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Camionul unui șofer român, imobilizat pe o autostradă din Franța: „Ar putea fi doar o piesă a puzzle-ului”
WhatsApp
Un șofer român de camion a fost reținut, ieri, de jandarmii din Narbonne, departamentul Aude, regiunea Languedoc-Roussillon din Franța, în urma unei plângeri pentru înșelăciune. Prejudiciul se ridică la 5.000 de euro.

Conform companiei VINCI Autoroutes, care a făcut plângerea, 41 de carduri de credit au fost folosite de mai bine de un an la bordul camionului românului. În ceea ce privește prejudiciul, acesta s-ar ridica la aproximativ 5.000 de euro. Șoferul român de TIR bănuit de aceste fapte a fost reținut de poliție.

Șoferii români rămân fără motorină pe autostrăzile din Franța, din cauza crizei de combustibili: "Nu au vrut să ne dea"

 

Camionul românului, imobilizat pe autostradă

 

Un camion roșu-albastru a fost imobilizat de patru jandarmi din plutonul motorizat și grupul local de control al fluxului, miercuri, 12 octombrie, pe autostrada A9, în localitatea Armissan de lângă Narbonne. 

La prima vedere, nimic anormal la bordul acestui vehicul. Cu toate acestea, la ora locală 15:00, polițiștii l-au arestat pe șoferul român și s-au îndreptat spre jandarmerie. Compania VINCI Autoroutes a depus o plângere pentru fraudă și acces fraudulos la un sistem automat de prelucrare a datelor. Tot conform acestei companii, 41 de carduri bancare diferite și neconforme au fost folosite de șoferul român de camion de mai bine de un an. 

Cum se scuză doi frați români, care au ajuns buni de plată în Franța - 500.000 de euro amendă: „Am acceptat doar un loc de muncă”

 

Șoferul român de camion a fost reținut

 

Nu este prima dată când VINCI Autoroutes depune plângere pentru acest tip de fapt. „Vedem adesea vehicule ca acesta trecând prin caseta de taxare folosind diferite carduri de credit. La stațiile de taxare nu există nicio introducere a codului PIN, ci doar citirea bandei magnetice, iar acest lucru permite fluiditate și viteza de trecere pe autostradă, dar și frauda”.

După ce a fost blocat de jandarmi, șoferul român bănuit că a folosit mai multe carduri de credit a fost reținut. În timpul percheziției, jandarmii au percheziționat camionul în toate locurile posibile, dar în zadar. La bord a fost găsit doar cardul de credit al românului. Cu toate acestea, potrivit autorităților, acest suspect român ar putea fi doar „o piesă a puzzle-ului”.

„Am observat că majoritatea dosarelor cu fapte similare au început în urmă cu doi ani. Ceea ce ne este greu este să le stabilim locul și timpul de trecere. Nu putem informa jandarmeria dacă nu avem toate aceste detalii”, a mai precizat VINCI Autoroutes.

Franța. Șofer român, prins cu o tonă de tutun în loc de detergent și 17.000 de euro în numerar: „Banii erau pentru operația fiului meu"

 

„Aceste carduri s-ar putea să fi fost furate sau pur și simplu demagnetizate”


„Dar cum reușești să folosești 41 de carduri într-un an?”, se întreabă compania. Potrivit anchetatorilor, la câteva ore de la reținerea șoferului român de camion, este greu de cunoscut proveniența acestora.

„Am demarat ancheta și vom stabilim de unde provin. În momentul de față, nu putem spune nimic concret. Un lucru este cert, aceste carduri s-ar putea să fi fost furate sau pur și simplu demagnetizate”, au precizat anchetatorii.

În ceea ce privește acest caz, cercetările vor continua în următoarele zile.

„Un chirurg foarte apreciat”. Un medic român din Franța a sfârșit subit în drum spre serviciu. Traian lasă în urmă doi copii mici

 

-----------------------------------

Dragi cititori, pagina de Facebook a site-ului ȘtiriDiaspora întâmpină probleme din cauza unor restricții abuzive care ne limitează impactul, iar astfel nu mai putem ajunge la dumneavoastră. Dacă doriți să fiți în continuare la curent cu cele mai importante știri și evenimente din Diaspora, vă rugăm să urmăriți și noua pagină a site-ului nostru:  

https://www.facebook.com/stiridiasporaexclusiv                 

Vă mulțumim ca sunteți alături de noi,

Echipa ȘtiriDiaspora

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel