Pompierii din California au fost solicitați să stingă un incendiu izbucnit într-un apartament. Ajunși acolo, salvatorii au observat că hirandul era blocat de o mașină parcată ilegal. Aceștia au decis să spargă geamurile autoturismului și să tragă furtunul prin interiorul mașinii.
Au fotografiat totul și apoi au pus imaginile pe rețelele de socializare. Pompierii spun că au făcut acest lucru în scop educativ și au vrut să atragă un semnal de alarmă. Decizia lor a atras numeroase reacții din partea internauților.
„Am primit comentarii din toată lumea şi am fost contactaţi de presa de peste tot, inclusiv din Italia, Olanda sau China“, a declarat Daron Wyatt de la Biroul de informare publică, citat de 6abc.com. El precizează că, deşi majoritatea comentariilor primite au fost pozitive, au existat persoane care i-au acuzat de abuz de putere, întrebându-se de ce nu au tras furtunul pe sub maşină, pe deasupra ei sau de ce nu l-au întins pe lângă ea.
„Oricare dintre aceste variante produce o încovoiere a furtunului în locul de cuplare cu hidrantul, ceea ce reduce fluxul apei şi, prin urmare, influenţează timpul în care stingem flăcările“, a explicat Wyatt.
Pentru a-şi susţine punctul de vedete, departamentul de pompieri din oraşul californian Anaheim a făcut o demonstraţie pentru a arăta ce se întâmplă atunci când pun furtunul în poziţia sugerată de unii. Ei spun că scăderea presiunii apei ar fi putut influenţa dramatic bătălia cu flăcările din apartament.“, potrivit Adevărul.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News