Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Bulgaria. Premierul Borisov refuză să demisioneze după PROTESTELE de stradă dar remaniază trei miniştri
WhatsApp
Coaliţia condusă de premierul bulgar Boiko Borisov a anunţat joi că nu va ceda în faţa protestelor de stradă care cer demisia guvernului, şeful executivului cerând în schimb demisia a trei miniştri, relatează agenţiile Reuters şi EFE.

Borisov a solicitat demisia miniştrilor economiei, de interne şi de finanţe, toţi membri ai partidului de dreapta de guvernământ GERB, în urma speculaţiilor că aceştia s-ar afla sub influenţa unui controversat magnat media şi om de afaceri membru al unui alt partid.

''Vin vremuri dificile din cauza situaţiei create de coronavirus. Nu-mi pot imagina ţara guvernată de liderii protestelor. Ar intra imediat în colaps, pentru că au mai fost la putere şi am văzut ce s-a întâmplat'', a spus premierul Borisov. El s-a referit la Partidul Socialist, principala formaţiune de opoziţie, pe care-l acuză că se află în spatele protestelor începute cu o săptămână în urmă şi care cer demisia guvernului de dreapta, acuzat de manifestanţi pentru corupţia endemică din ţară.

Premierul Borisov l-a acuzat de asemenea pe preşedintele ţării, Rumen Radev, cu care se află într-o relaţie de rivalitate pentru putere, că incită la proteste şi că ar pregăti să-şi instaleze propriul guvern condus de Delian Peevski, un politician milionar în care mulţi văd un simbol al oligarhiei bulgare.

Conflictul dintre Radev şi Borisov a escaladat după ce şeful executivului l-a acuzat pe preşedinte că ar fi în spatele publicării unor imagini despre care Borisov spune că sunt trucate şi în care acesta din urmă apare lângă teancuri cu bani, lingouri de aur şi un pistol.

Declanşatorul protestelor a fost apariţia unor alte imagini în care poliţia scoate un politician al opoziţiei de pe o plajă publică folosită ca proprietate privată de Ahmed Dogan, un alt oligarh bulgar.

În ziua următoare, procuratura a percheziţionat sediul preşedinţiei şi a reţinut doi consilieri ai şefului statului sub acuzaţiile de trafic de influenţă şi furt de secrete de stat.

Deşi manifestaţiile au fost în general paşnice, au existat şi câteva confruntări cu poliţia, soldate cu nouă răniţi şi 31 de arestări. O nouă manifestaţie este convocată joi în centrul Sofiei faţa sediilor guvernului, preşedinţiei şi parlamentului.

GERB şi Patrioţii Uniţi, o alianţă de partide naţionaliste ce face parte din coaliţia guvernamentală, au anunţat că nu vor vota moţiunea de cenzură care va fi dezbătută în parlament pe 24 iulie şi vor susţine desfăşurarea alegerilor legislative la termen, adică în primăvara anului viitor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel