Accidentul a avut loc duminică, la ora 4.30, apelul la serviciul de urgență anunțând o coliziune frontală între două mașini, pe drumul spre Malko Tarnovo.
Din primele cercetări făcute de polițști la fața locului a reieșit că o mașină cu numere de înmatriculare românești, în care se aflau doi cetățeni români, se deplasau spre Malko Tarnovo când, din motive încă necunoscute, șoferul a pierdut controlul direcției și a intrat pe contrasens, unde s-a ciocnit cu un Peugeot înmatriculat în Burgas, care se deplasa legal pe propria bandă în direcția Burgas, relatează Observator. În ea se aflau un bărbat, o femeie și doi copii.
Toți cei implicați în accident au ajuns la spital, scrie portalul bnr.bg.
Din fericire, însă, niciunuia nu îi este pusă viața în pericol.
În urma accidentului, traficul a fost restricționat ore întregi, fiind folosite trasee ocolitoare.
Vezi și
Șoferul autocarului românesc care a fost implicat în accidentul cumplit din Bulgaria soldat cu patru morți a fost inculpat pentru omor prin imprudență. Acesta este de naționalitate turcă, iar procurorii cer arestarea preventivă.
Șoferul autocarului cu români care a făcut accident lânga Veliko Tîrnovo a fost reținut, dar procurorii bulgari cer și arest preventiv, pentru că se tem că bărbatul, care este cetățean turc, ar putea fugi din țară.
Anchetatorii consideră că șoferul turc a condus cu viteză prea mare pe o porțiune de drum dificilă și de aceea a pierdut controlul asupra volanului și s-a izbit de un copac, relatează presa bulgară.
Al doilea șofer al autocarului, care este român, a fost audiat și el. Împotriva lui nu s-au reținut acuzații și el poate reveni în țară.
Dacă va fi găsit vinovat, șoferul turc riscă între 3 și 15 ani închisoare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News