Acum 53% dintre alegători spun că vor ca Marea Britanie să facă parte din UE, ceea ce reprezintă o creștere cu 4% a celor care sprijină răsturnarea rezultatului referendumului din 2016, arată un sondaj realizat de Savanta ComRes, citat de Știrile PRO TV. Doar 47% dintre alegători mai sunt acum pro-Brexit.
Iar unul din zece alegători care au votat pro-Brexit își dorește acum reintegrarea Marii Britanii în UE, arată sondajul – în timp ce 40% dintre adulți se declară în favoarea unui nou referendum în următorii cinci ani.
Este al doilea sondaj din ultimele zile care a produs aceeași diferență de șase puncte procentuale în favoarea aderării la UE – la aproape un an după ce Marea Britanie a părăsit oficial din Uniunea Europeană.
„Probleme precum întreruperea lanțurilor de aprovizionare și disputele cu liderii europeni cu privire la drepturile de pescuit și vaccinuri au avut un impact, deși rezultatele sunt încă pe muchie de cuțit”, a spus directorul institutului de cercetare Chris Hopkins.
Acesta arată către tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 34 de ani, care susțin revenirea în UE. Foarte mulți dintre aceștia nu au putut să voteze la referendumul din 2016.
„Povestea Brexit nu se va încheia prea curând. Toate privirile de îndreaptă spre cei care nu au votat în 2016 și către alegătorii tineri, care nu au avut oportunitatea să o facă, dar care susțin cu o majoritate că Marea Britanie trebuie să redevină membră UE”, a adăugat el.
Rezultatele pro-UE ale ultimelor sondaje vin după ce guvernul britanic a anunțat că PIB-ul țării va scădea cu 4%. Miniștrii de la Londra au recunoscut că problemele de aprovizionare cu alimente și combustibili din toamnă sunt un efect al Brexit-ului.
Sondajul a fost efectuat pe 2.231 de adulți din Regatul Unit, în perioada 5-7 noiembrie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News