Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Brexit. Theresa May cere o nouă AMÂNARE
WhatsApp
Premierul britanic Theresa May a anunţat marţi că doreşte să ceară liderilor europeni o nouă amânare a Brexitului, "pe termen cât mai scurt posibil", şi care se va încheia când deputaţii britanici vor fi adoptat un acord de separare.
theresa may facebook

Lansând un apel la unitate naţională, ea a întins mâna liderului laburiştilor, Jeremy Corbyn, pe care intenţionează să-l întâlnească pentru a ieşi din impasul din Parlament. Premierul doreşte să caute împreună cu acesta o formulă susceptibilă de a fi supusă săptămâna viitoare Uniunii Europene, potrivit Reuters şi AFP.

"Vom avea nevoie de o nouă extindere a Articolului 50 (a Tratatului de la Lisabona, a cărui activare a declanşat procedura de ieşire din UE în 29 martie 2017, de fapt o nouă amânare a datei plecării), care să fie cât mai scurtă posibil" pentru a evita o ieşire fără acord, a afirmat Theresa May în cursul unei alocuţiuni în 10 Downing Street în finalul unui consiliu de miniştri maraton de şapte ore, destinat să găsească o soluţie impasului asupra Brexit.

"Am spus întotdeauna că vom putea transforma în succes o ieşire fără acord pe termen lung, dar cea mai bună soluţie este să plecăm cu un acord" din Uniunea Europeană, a adăugat ea.

Acordul de separare, respins de trei ori



"Astăzi eu iau o iniţiativă pentru a ieşi din impas. Propun să discut cu şeful opoziţiei cu scopul de a încerca să ne înţelegem asupra unui plan la care vom ţine şi unul şi altul pentru a face astfel încât să părăsim Uniunea Europeană cu un acord", a explicat ea.

Lidera conservatoare l-a invitat pe liderul opoziţiei laburiste Jeremy Corbyn să vină "să se aşeze" cu ea la masă "pentru a încerca să găsească un plan" care va putea depăşi etapa parlamentului, deputaţii respingând de trei ori deja acordul de separare pe care ea l-a încheiat cu Bruxellesul şi arătându-se incapabili să ajungă la un consens asupra unei soluţii alternative.

Ieşirea Regatului Unit din UE trebuia să aibă loc la 29 martie, însă Theresa May a obţinut în cursul summitului european din 21 şi 22 martie o amânare până în 12 aprilie, cel mai devreme, dacă acordul de separare nu este adoptat de Parlamentul britanic, şi până la 22 mai dacă va fi adoptat. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel