Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Brexit. Boris Johnson se bazează pe Ungaria pentru a evita AMÂNAREA. Vrea să-i convingă să folosească dreptul de veto
WhatsApp
Primul ministru britanic Boris Johnson explorează un posibil veto al Ungariei la orice solicitare de amânare a Brexit-ului, scrie sâmbătă The Daily Telegraph, preluat de agenţia dpa.

Un document prezentat vineri la un tribunal scoţian indica faptul că guvernul Johnson se va conforma unei noi legi care îl obligă să solicite o amânare peste termenul de 31 octombrie, dacă nu este convenit niciun acord privind Brexitul până în 19 octombrie.

Însă Johnson a scris mai târziu pe Twitter: "Acord nou sau niciun acord - dar nu amânare".

El a fost la curent cu speculaţiile conform cărora poate evita o amânare chiar dacă Marea Britanie solicită una, de exemplu prin încurajarea uneia dintre celelalte 27 de state membre ale UE să se opună prin veto amânării.

Ziarul Times l-a citat pe Dominic Cummings, principalul consilier al lui Johnson, care a spus vineri că o ieşire din UE fără acord este sigur cât timp Bruxellesul nu acceptă să modifice acordul de Brexit pe baza noilor propuneri ale lui Johnson.

Ungaria, speranța lui Boris Johnson 



Înalţi oficiali ai UE au respins propunerile şi au îndemnat Marea Britanie să ofere mai multe clarificări, aranjamentele privind frontiera irlandeză după Brexit fiind încă principalul punct de fricţiune.

The Telegraph, ziar apropiat Partidului Conservator de guvernământ al lui Jonhson, a scris că trei miniştri britanici au organizat întâlniri separate joi cu ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto.

Publicaţia a citat un ministru al cabinetului, neidentificat, care a spus vineri seara că un veto este "singurul mod de a opri" ca noua lege condusă de opoziţie să prevină un Brexit fără acord pe 31 octombrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel