Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Boris Johnson amenință UE. Franța, răspuns dur: "E șantaj"
WhatsApp
Guvernul Boris Johnson a transmis, luni, Uniunii Europene că are obiectivul restabilirii independenţei economice şi politice a Marii Britanii pe 1 ianuarie 2021, dar Administraţia Emmanuel Macron a avertizat că nu va ceda la "şantajul" Londrei.

În contextul în care Uniunea Europeană elaborează liniile generale pentru negocierile cu Marea Britanie privind relaţiile post-Brexit, Downing Street a transmis luni că premierul Boris Johnson vrea să "preia controlul" asupra suveranităţii britanice.

"Obiectivul primar al Marii Britanii în negocieri este să asigurăm restabilirea independenţei economice şi politice de la 1 ianuarie 2021", a declarat purtătorul de cuvânt al Biroului premierului Boris Johnson, citat de cotidianul Financial Times.

Se cere ca Marea Britanie să rămâne aproape de legislația UE

 

Asociaţiile companiilor britanice cer Guvernului de la Londra să menţină Marea Britanie cât mai aproape de reglementările Uniunii Europene începând din 2021, pentru a se evita instituirea de taxe vamale.

Administraţia Franţei a avertizat că nu va ceda la "şantajul" Guvernului Boris Johnson. "Voi fi la Bruxelles mâine, iar vineri la Londra cu un mesaj clar privind Brexit. Noi nu vom semna niciun acord nefast pentru francezi sub presiunea şantajului sau a calendarului doar pentru că vrea Boris Johnson un acord cu orice preţ", a declarat, prin Twitter, Amélie de Montchalin, secretar de stat pentru Afaceri Europene în cadrul Ministerului francez de Externe.

Ţările Uniunii Euroene urmează să adopte, marţi, mandatul de negociere privind viitoarele relaţii cu Marea Britanie, astfel că discuţiile post-Brexit ar putea începe săptămâna viitoare, a declarat luni un diplomat european de rang înalt citat de agenţia de presă Reuters. "Este de aşteptat ca mandatul de negociere să fie adoptat mâine, ceea ce ne-ar permite să iniţiem negocierile foarte curând, chiar şi la începutul săptămânii viitoare", a declarat diplomatul european, sub protecţia anonimatului, relatează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel