Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Boris Johnson a semnat acordul cu privire la Brexit
WhatsApp
Premierul britanic Boris Johnson a anunţat pe Twitter că a semnat astăzi acordul pentru ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE), prevăzută pentru 31 ianuarie, salutând „un nou capitol din istoria” ţării sale, informează Reuters şi AFP.

După trei ani de criză politică în Regatul Unit, după referendumul din 2016, Brexitul trebuie acum să fie ratificat de Parlamentul European, miercurea viitoare, înainte de a putea intra oficial în vigoare peste alte două zile, de la orele 23:00 (ora Londrei şi GMT).

Totodată, preşedinţii Comisiei Europene şi Consiliului au semnat astăzi acordul cu privire la Brexit aprobat de Regatul Unit pentru a permite ratificarea sa de către Parlamentul European, a anunţat şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, citată de France Presse.

„Împreună cu Charles Michel am semnat acordul privind ieşirea Regatului Unit din UE, deschizând calea ratificării sale de către Parlamentul European”, a anunţat preşedinta Comisiei Europene pe contul său de Twitter.

Cu acordul oficial al Ursulei von der Leyen şi al lui Charles Michel, textul va fi supus acum atenţiei Parlamentului European în 29 ianuarie pentru ratificare. Iar, apoi, joia viitoare, diplomaţii statelor membre ale UE vor aproba în scris raportul, asigurând astfel retragerea în ordine a Marii Britanii în 31 ianuarie la miezul nopţii.

„Lucrurile se vor schimba inevitabil, dar prietenia noastră va rămâne. Vom începe un nou capitol în calitate de parteneri şi aliaţi”, a subliniat preşedintele Consiliului într-un tweet pe contul său oficial. El a adăugat în franceză: „Ţin să scriem această nouă pagină împreună!”.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel