Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Bolid de lux căutat de autorităţile din Norvegia, descoperit la frontiera cu România
WhatsApp
Polițiștii de frontieră de la Vama Ostrov au descoperit o mașină de lux ce era căutată de autoritățile din Norvegia. 
Foto: pixabay.com

Poliţiştii de frontieră au depistat, la PTF Ostrov, un autoturism de lux, transportat cu o platformă de către un cetăţean bulgar, ce era căutat de autorităţile judiciare din Norvegia, maşina fiind indisponibilizată, a informat, marţi, Garda de Coastă, scrie Agerpres. 

În Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Ostrov, potrivit unui comunicat de presă transmis de Garda de Coastă, s-a prezentat pentru verificările de frontieră, pe 6 decembrie, un cetăţean bulgar care conducea o autoutilitară. Şoferul tracta o platformă pentru a putea transporta un autoturism marca Audi A8.

"În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări amănunţite cu privire la autoturismul tractat, în urma cărora au constatat că maşina figurează ca bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de către autorităţile din Norvegia. Autoturismul, evaluat la aproximativ 90.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Ostrov, pentru continuarea verificărilor", se arată într-un comunicat de presă transmis de Garda de Coastă.

Poliţiştii de frontieră fac cercetări în acest caz sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

Bolid de lux furat din Olanda în aprilie, descoperit în Târgu Neamț

 

„La data de 30 noiembrie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Neamț, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamţ, au acționat pe linia combaterii infracţiunilor de furt şi trafic de autovehicule de lux. Astfel, în urma unei percheziții, la un imobil din Târgu Neamț, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea confiscării, un autoturism înmatriculat în Olanda, ce figura furat de pe teritoriul acesteia, din data de 20 aprilie”, au transmis polițiștii.

Polițiștii au ridicat și mai multe documente şi înscrisuri referitoare la autoturismul în cauză. Două persoane au fost duse la sediul I.P.J. Neamţ pentru audieri. Față de acestea, polițiștii continuă cercetările, pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, urmând să fie documentată întreaga activitate infracțională.

Citește mai multe aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel