"Cred că este foarte important de spus că trebuie apreciat efortul pe care autorităţile chineze îl fac şi vreau să exprim solidaritatea autorităţilor române faţă de această situaţie deosebită, care încearcă limitele de acţiune ale autorităţilor chineze şi, în acelaşi timp, solidaritatea cu comunităţile care sunt afectate, pentru că este foarte important acest efort. De el depinde rezultatul măsurilor de contracarare a răspândirii virusului în întreaga lume. (...) Noi am urmărit cu foarte mare atenţie încă de la începutul apariţiei acestei crize sanitare privind pneumonia virală sau coronavirusul evoluţia evenimentelor, am emis două alerte, două atenţionări de călătorie şi am mărit nivelul de alertă pentru călătoriile în China. De asemenea, am luat măsuri prin intermediul ambasadei noastre la Beijing pentru a identifica cetăţeni români, pe de o parte pe cei care se află în provincia Hubei, deci în zona în care se produce cu cea mai mare intensitate această criză şi, în al doilea rând, cu privire la prezenţa cetăţenilor români în China pentru a putea a lua măsuri de sprijin, pentru eventuala repatriere dacă ei o solicită. În ceea ce priveşte cei patru cetăţeni români care se află în provincia Hubei, facem demersuri active pentru a fi ajutaţi să se repatrieze, să se întoarcă în ţară, prin folosirea oportunităţilor pe care le avem în relaţia cu partenerii noştri europeni, mă refer la zborurile care sunt organizate de Franţa, respectiv de Germania", a declarat ministrul Bogdan Aurescu, la Antena 3.
Acesta a mai spus că deocamdată nu se pune problema retragerii personalului diplomatic din China.
"Deocamdată, din informaţiile pe care le primim de la ambasada României la Beijing, nu este încă momentul sau cazul să apelăm la o astfel de măsură. Sperăm să nu existe motiv să facem acest lucru. În orice caz, ceea ce vreau în acest moment este să reiau apelul către cetăţenii români care se află în China să se înregistreze la ambasadă, să îşi semnaleze prezenţa la ambasada României. De la momentul la care am dat primele atenţionări, avem aproximativ 47 de cetăţeni români care au sunat la ambasadă. (...) Ştim că aproximativ 800 de cetăţeni români ar fi prezenţi în China, în general, asta este estimarea ambasadei. (...) E important să ştim despre prezenţa lor şi unde se află, ca să putem să intervenim atunci când va fi nevoie. Sperăm să nu fie necesar", a mai spus ministrul de Externe.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News