Un comunicat de presă al operatorului aerian arată că noile zboruri au început să fie operate din data de 29 mai, iar preţurile biletelor încep de la 19,99 euro/segment. Toate rezervările includ o schimbare gratuită a datelor de călătorie.
Cele două servicii săptămânale între Iaşi şi Londra Heathrow se derulează conform următorului program: marţi şi sâmbătă - IAS 18:20 LHR 19:35, LHR 20:25 IAS 1:30.
„Blue Air conectează Iaşiul cu 14 destinaţii interne şi internaţionale, prin introducerea de zboruri directe către Londra Heathrow şi Bucureşti Otopeni şi oferind 12 zboruri de legătură din Iaşi prin hub-ul său din Bucureşti în cadrul Orarului de Vară 2021", notează compania aeriană.
Reprezentanţii operatorului aerian precizează că va fi deschide o bază permanentă în Iaşi, începând din vara anului 2022 şi că sunt planificate zboruri directe din Iaşi către cele mai importante destinaţii ale Europei, precum: Londra - Heathrow, Barcelona, Roma, Paris - Charles de Gaulle.
Blue Air este cea mai mare companie aeriană românească, în funcţie de numărul de pasageri transportaţi, cu un model de business Ultra - Low - Cost (ULC). Compania operează avioane tip Boeing 737, iar în cei 16 ani de activitate, a transportat peste 32 de milioane de pasageri şi a zburat peste 340 milioane de kilometri.
Compania Blue Air este certificată IATA Operaţional Safety Audit (IOSA) de către International Air Transport Association (IATA) pentru standarde excepţionale de operare şi este membră cu drepturi depline IATA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News