Cele 118.994 de cazuri noi Covid-19 au fost depistate în urma celor 964.521 de teste efectuate (teste moleculare și antigenice). Rata de pozitivare a ajuns la 12,3% (+ 1,7%). De asemenea, au decedat, în ultima zi, 395 de persoane. Numărul deceselor din cauza COVID a ajuns, în Italia, la 147.320 de cazuri.
Numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus a ajuns, în Italia, de la debutul pandemiei la 11.235.745. S-au vindecat 8.680.799 (+187.816) de persoane.
În ceea ce privește cifrele din spitale, la terapie intensivă sunt internați 1.524 (-25) de pacienți, iar în secțiile medicale, cu simptome ușoare - 21.074 (-348) pacienți.
Conform raportului actualizat până în prezent, privind campania de vaccinare împotriva noului coronavirusului, în Italia, au fost administrate 128.758.201 doze de vaccin.
47.414.608 persoane au primit primele două doze de vaccin sau vaccinul monodoză, care permite finalizarea ciclului de vaccinare. Astfel, 87,79% din populația de peste 12 ani din Italia s-a vaccinat.
Alte 33.842.101 persoane au primit și cea de-a treia doză de vaccin, ceea ce reprezintă 79,59% din populația țării.
De asemenea, au primit cel puțin o doză de vaccin 1.200.584 de copii, cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani, ceea ce este egal cu 32,84% din populație.
Lombardia: +16.098, Veneto: +14.190, Emilia Romagna: +11.122, Campania: +10.287, Lazio: +10.560, Piemonte: +8.487, Toscana: +7.758, Sicilia: +8.631, Puglia: +7.141, Liguria: +3.838, Friuli-Venezia Giulia: +3.497, Marche: +4.911, Abruzzo: +2.601,
Calabria: +2.034, P.A Bolzano: +1.569, Umbria: +1.827, Sardegna: +1.504, P.A Trento: +1.182, Basilicata: +1.072, Molise: +526,
Valle d'Aosta: +185.
Consiliul de Miniștri din Italia va da un decret prin care se va prelungi durata de valabilitate a Green Pass-ului pentru cei care și-au efectuat a treia doza de vaccin. Inițial, valabilitatea permisului verde a fost redusă printr-o lege internă la doar 6 luni, dar de luna următoare milioane de italieni ar fi rămas fără green pass.
Consiliul de Miniștri va decide astăzi prelungirea permisului verde pentru cei care au primit doza booster de vaccin, pentru a evita ca în martie și aprilie milioane de oameni să se afle în situația de a nu mai avea Green Pass valabil.
Cum s-a ajuns la această situație?
La sfârșitul lunii septembrie în Italia a început vaccinarea masivă cu doza booster pentru lucrătorii din domeniul sănătății și vârstnici. Ulterior, pentru a stimula vaccinarea și efectuarea celei de-a treia doze, mai mult ca oricând necesare pentru a opri varianta Omicron, s-a decis ca Green Pass-ul să nu va mai fi valabil nouă luni, ci doar șase. Abia mai târziu s-a observat marea eroare: în curând vor fi trecut șase luni de la administrarea primelor rapeluri, iar mulți oameni, începând cu medici și asistenți, se vor trezi fără Green Pass, deoarece nu se poate administra o a patra doză.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News