În urmă cu câteva luni, autoritățile au depistat o bandă de hoți români care au tăiat prelatele camioanelor în parcările autostrăzilor din Gierle, Vosselaar, Mol-Postel și alte locații din Belgia. În total au fost 23 de furturi reușite și 16 tentative de furt. Făptașii au lovit în principal când șoferii dormeau. Au postat chiar și videoclipuri pe TikTok cu furturile și au făcut fotografii.
Anchetatorii au reușit să-i identifice pe făptuitori prin intermediul imaginilor de la camerele de supraveghere. De asemenea, au fost localizate și telefoanele mobile ale inculpaţilor din care a rezultat că aceştia au fost prezenţi la locul furtului de marfă.
Întreaga bandă era formată din 12 membri, potrivit parchetului. Șase bărbați români, majoritatea în vârstă de douăzeci de ani, au fost condamnați la pedepse efective de închisoare de doi ani, trei ani și patru ani. Instanța a dispus arestarea de îndată a uneia dintre persoanele condamnate.
Presa internațională scria despre o altă bandă de români care acționa în același mod, în Franța. După o anchetă care a durat câteva luni, nouă șoferi români au fost prinși în flagrant delict pe 29 ianuarie 2020, în Meung-sur-Loire, în Loiret, iar alți doi joi, 30 ianuarie în Mer, în Loir-et-Cher. Pe 2 februarie toți au primit arest preventiv.
Este o bandă organizată, specializată în furtul de mărfuri din camioanele parcate în zonele de odihnă, care a început să acționeze la jumătatea anului 2019. După ce transportau legal marfă în Franța, când rămâneau cu camioanele goale parcau în zone de odihnă, mai ales pe A10, unde rămâneau timp de 4-5 nopți. Acolo au tăiat prelatele de la alte semiremorci, și-au încărcat camioanele cu bunuri furate și au plecat înapoi în România.
Au furat alcool, coniac, vodcă, parfumuri, produse cosmetice și haine de marcă. În total, se spune că acești indivizi sunt autorii a douăzeci și patru de furturi de marfă, în valoare de peste două milioane de euro.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News