Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play

Bebeluș român, mort după 12 ore de chin. Prea târziu s-a găsit loc pentru el, într-un spital
O tragedie petrecută în Slatina aduce din nou în lumină starea de agonie în care se află sistemul medical. O fetiţă nou născută, cu probleme grave, care avea nevoie de transfer, a murit după 12 ore de chin. Prea târziu s-a găsit loc pentru ea, într-un spital din Capitală. În urmă, au rămas o familie sfâşiată de durere şi o mulţime de întrebări fără răspuns.
Foto ILUSTRATIV

Era 7 ianuarie când femeia aflată în ultima lună de sarcină a fost internată în spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Medicul care a urmărit sarcina a decis să îi facă femeii o operaţie de cezariană. Nimic nu prevestea tragedia cu care avea să se confrunte familia.

Copila a primit nota opt la naştere şi, din cauză că avea probleme de respiraţie, s-a decis transferul ei în secţia de terapie intensiva pentru nou născuţi. Părinţilor li s-au dat însă asigurări că starea ei este stabilă.

„Ba ne-au spus că nu are nimic, ba că este stabil”, spune tatăl copilului.

Familia s-a alarmat când nu a mai putut afla detalii despre copil.

"Mi s-a spus că unul dintre bebeluşi este cu probleme. Şi eu ca mamă chiar am simţit chestia asta. I-am spus soţului sigur este copilaşul nostru", a declarat şi mama bebeluşului.

Medicii spun că starea copilei s-a deteriorat şi, după doua zile, competenţele spitalului din Olt au fost depăşite. S-a încercat din răsputeri să se găsească un loc la o maternitate de rang superior. Şase spitale au refuzat transferul.

 

Familia cere să se facă lumină şi a depus plângere la poliţie

 

După ore întregi de căutări, fetiţa a fost acceptată la Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală. De la unitatea de transfer neonatal din Capitală s-a decis să se trimită o unitate de terapie intensivă pentru transferul copilei tocmai de la Câmpina.

„Nu înţeleg de ce de la Câmpina, şi nu de la Craiova, care este mai aproape”, a declarat Radu Ene - director medical Spitalul Judeţean Slatina, la Observator.

Reporter: „Dacă găseaţi mai devreme un loc liber la un alt spital, avea alte şanse copilul?”

Radu Ene - director medical Spitalul Judeţean Slatina: „Este foarte greu de spus”.

Familia cere să se facă lumină şi a depus plângere la poliţie.

 

Poliţiştii continuă cercetările

 

„Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul, fiind dispusă efectuarea necropsiei nou-născutului”, a declarat Alexandra Dicu - IPJ Olt.

Potrivit reprezentanţilor spitalului, rezultatele preliminare ale necropsiei arată că nu s-a făcut nicio eroare medicală în manevrele efectuate la Slatina.

Concluziile finale vor fi transmise după 21 de zile şi vor fi analizate şi de direcţia de sănătate publică Olt.

 

[citeste si]

 

Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
Crossuri parteneri
DCNews.ro
3 mar 2021, 18:44
DCMedical.ro
3 mar 2021, 14:33
DCBusiness.ro
3 mar 2021, 23:09
DefenseRomania.ro
3 mar 2021, 18:39
DCBusiness.ro
3 mar 2021, 23:09
DefenseRomania.ro
3 mar 2021, 18:39
DCNews.ro
3 mar 2021, 18:44
DCMedical.ro
3 mar 2021, 14:33
Spectacola.ro
3 mar 2021, 20:34
Spectacola.ro
3 mar 2021, 20:34