Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Barmaniță româncă, eroină în Italia. Florentina: „Simțeam pericolul, dar m-am concentrat și am ascultat foarte atentă indicațiile”
WhatsApp
Florentina Popa, o barmaniță româncă în vârstă de 36 de ani, a fost eroină în Italia după ce a ajutat o femeie să nască o fetiță perfect sănătoasă. „A fost prima dată când am văzut un copil venind pe lume”, spune tânăra eroină.
Barmaniță româncă, eroină în Italia. Florentina: „Simțeam pericolul, dar m-am concentrat și am ascultat foarte atentă indicațiile” FOTO: captură ilgazzettino.it

A lăsat barul pe mâinile unui client ocazional și a fugit la etaj pentru a ajuta o femeie care năștea. De altfel, mama micuţei Giulia a fost în mare dificultate din cauza naşterii spontane. În ciuda lipsei de experiență, românca a sunat la 118 și a reușit să salveze atât mama, cât și micuța care venea pe lume. Florentina a fost îndrumată la telefon de un operator de urgență sanitară. O poveste cu final fericit care a văzut-o pe micuța protagonistă Giulia, pe mama ei Tiziana Ndoj și pe barmanița Florentina Popa din Sandono di Massanzago, provincia Padova din Italia. Intervenția româncei a fost vitală pentru ca nou-născutul să nu se sufoce imediat ce a ieșit din pântecele mamei sale.

Italia. Fetiță româncă, vândută de părinți unui cuplu. Justificarea de necrezut a mamei: „Am făcut-o pentru a-i garanta un viitor mai bun”

 

„Simțeam pericolul”

 


Florentina Popa este angajată în via Roma din Sandono și povestește cum au decurs lucrurile. „Micuța Giulia se grăbea să vină pe lume și nu a mai vrut să aștepte cele 15 zile până când era termenul”, spune barmanița Florentina care nu are copii. „În dimineața zilei nașterii am vorbit cu mama. Mi-a spus că o doare puțin capul și am crezut că e din cauza căldurii mari. Îmi amintesc bine că a coborât din apartamentul de deasupra barului unde lucrez să ia niște salată din grădină. După câteva minute l-am auzit, fără suflare și speriat, pe socrul Tizianei și pe fiul cel mare al femeii cerând ajutor pentru că mama era bolnavă. Nu m-am gândit o clipă la asta și am lăsat barul în gestiune oricui era prezent în acel moment și am urcat la primul etaj. Am văzut-o pe Tiziana șocată, epuizată și suferindă, nu prea știam ce să fac. Nu am copii și a fost prima dată când am văzut un copil venind pe lume. Mai emoționată ca niciodată, am sunat la 118, dar între timp micuța deja ieșise și am auzit-o plângând. Am simțit că și eu mor”, mărturisește tânăra barmașă româncă.

Vieți sacrificate pentru româncele care îngrijesc bătrâni în Italia: „Accepți, pentru că te obligă datoriile și sărăcia din România”

„M-am concentrat și am ascultat cu meticulozitate indicațiile unui operator 118, un adevărat înger care, calm și răbdător, mi-a explicat ce trebuie să fac. Între timp a sosit și soacra Tizianei și m-a ajutat”. Cel mai rău moment a fost când micuța Giulia avea cordonul ombilical în jurul gâtului. „Simțeam pericolul”, recunoaște Florentina. „Operatorul de la telefon mi-a cerut să o pun pe mamă să se întindă și să-și schimbe poziția, iar cordonul s-a desprins independent și pericolul a fost evitat”.

Primarul din Massanzago Stefano Scattolin a vorbit și el pe această temă. „Este o poveste cu adevărat edificatoare”, a spus primarul din Massanzago. „Astăzi Giulia este bine, s-a întors acasă și deasupra barului stă o rozetă în formă de inimă albă și roz pentru a aminti de unde a început totul”.

Italia. Badantă româncă, ucisă pe stradă: Mihaela a murit sub ochii surorii sale

 

------------------------------------

Dragi cititori, pagina de Facebook a site-ului ȘtiriDiaspora întâmpină probleme din cauza unor restricții abuzive care ne limitează impactul, iar astfel nu mai putem ajunge la dumneavoastră. Dacă doriți să fiți în continuare la curent cu cele mai importante știri și evenimente din Diaspora, vă rugăm să urmăriți și noua pagină a site-ului nostru:  

https://www.facebook.com/stiridiasporaexclusiv         

Vă mulțumim ca sunteți alături de noi,

Echipa ȘtiriDiaspora

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel