Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Bărbat nevaccinat, internat cu COVID-19, a decedat la spital, după ce starea sa de sănătate s-a agravat
WhatsApp
Un bărbat, în vârstă de 68 de ani, nevaccinat, a murit la Spitalul "Sfântul Spiridon" după ce starea sa de sănătate s-a agravat în urma infectării cu SARS-CoV-2, a anunţat prof. univ. dr. Diana Cimpoeşu, coordonatorul UPU-SMURD Iaşi.
Un medic român a încetat din viaţă. Georgel Filip doar 44 de ani

"În cursul gărzii de la UPU a Spitalului Sf. Spiridon a fost primit un pacient în stare gravă, care a fost adus cu ambulanţa de la Spitalul de Boli Infecţioase. Pacientul era internat de şapte zile cu COVID-19 şi prezenta complicaţii neurologice şi gastrointestinale. A necesitat consulturi şi intervenţii de specialitate în Spitalul de Neurochirurgie şi Spitalul 'Sf Spiridon'. Pacientul a fost intubat pe timpul transportului. Starea lui era gravă din punct de vedere respirator, combinat cu patologia pe care pacientul o prezenta anterior infecţiei cu SARS-CoV2, respectiv diabet zaharat şi hipertensiune arterială. Evoluţia lui a fost nefavorabilă în timpul scurt petrecut aici în urgenţă", a declarat Diana Cimpoieşu.

Potrivit sursei citate, bărbatul provine din mediul rural, nu s-a vaccinat şi nici nu s-a adresat vreunui medic, deşi se simţea rău. 
"Este un pacient nevaccinat care a rămas acasă după ce a avut primele manifestări de infecţie COVID-19, undeva în mediul rural, în zona Paşcani, care până la urmă a ajuns la Spitalul de Boli Infecţioase, fiind pozitiv la COVID-19, dar care a avut o evoluţie nefavorabilă. La 68 de ani un om are o speranţă de viaţă de 10-15 ani. Lipsa vaccinării, rămânerea la domiciliu în primele momente ale apariţiei simptomelor sunt elementele de agravare şi elemente care au dus la o evoluţie nefavorabilă. Din păcate, pacientul a decedat în ciuda eforturilor depuse de cei de la terapie intensivă şi a colegilor de la celelalte specialităţi. Suntem la sfârşitul lui august 2021, iar în România sunt pacienţi care mor din cauza COVID-19 în condiţiile în care ar avea şansa de a fi vaccinaţi, de a nu face această boală, iar dacă o fac să fie într-o formă extrem de uşoară şi tratabilă la domiciliu", a declarat coordonatorul UPU-SMURD Iaşi.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel