"În data de 09 noiembrie 2023, inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Otopeni Călători - Direcţia Regională Vamală Bucureşti, împreună cu poliţiştii de frontieră din cadrul Centrului de Supraveghere şi Controlul Trecerii Frontierei Aeroporturi Bucureşti - Otopeni (CSCTFABO), au efectuat controale specifice în vederea combaterii traficului cu produse din tutun. Ca urmare a acestor controale, au fost reţinute, în vederea confiscării, de la o pasageră care călătorea pe ruta Otopeni-Luton, 30.880 bucăţi ţigarete nedeclarate şi sustrase de la vămuire. Întrucât există suspiciuni că sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni, cazul a fost predat poliţiştilor de frontieră din cadrul CSCTFABO în vederea efectuării cercetărilor", notează sursa citată. Reprezentanţii vamali precizează că valoarea ţigaretelor reţinute este de aproximativ 52.500 de lei.
Și poliţiştii de frontieră de la Sculeni au depistat, pe 11 octombrie, țigarete, pe care un cetăţean din Republica Moldova a intenţionat să le introducă ilegal în România. Țigaretele în valoare totală de aproximativ 10.000 de lei erau ascunse printre borcanele goale pe care le transporta într-o semiremorcă.
În ziua de 11 septembrie 2023, în jurul orei 20.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, un bărbat din Republica Moldova, în vârstă de 49 de ani, conducând un ansamblu auto înmatriculat în R. Moldova, încărcat cu borcane goale din sticlă.
În baza profilului de risc, polițiștii de frontieră au înaintat lucrătorilor vamali solicitarea efectuării unui control amănunțit asupra persoanei și mijlocului de transport, ocazie cu care echipa comună de control a descoperit, ascunsă şi nedeclarată, în lăzile exterioare ale semiremorcii, sub plăci de carton, cantitatea totală de 18.880 de ţigarete cu timbru de acciză R. Moldova.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News