Publicitate
„Meriți să te spăl cu apă rece”, „Îți spălam rahatul, înțelegi? Pe cel pe care l-ai făcut tu, nu pe cel pe care l-am făcut noi”, „Nu îndrăzni să mă rănești pentru că devin o fiară umană”, „Vino aici, vino aici… O să-ți arăt eu… Când mă enervez, mă enervez” „Smulg totul de pe tine, totul. Haide, că trebuie să mă duc să mănânc pizza, haide”. Acestea sunt doar câteva dintre spusele îngrijitorilor, pe care le adresau unui vârstnic imobilizat la pat, relatează Știrile PRO TV.
În urma imaginilor surprinse de camerele de supraveghere instalate fără știrea personalului în azilul din Brescia, carabinierii NAS (Nuclei Antisofisticazioni e Sanità) au reușit să documenteze aproximativ 80 de astfel de episoade, de violență fizică, injurii, dar și umilințe.
Nouă persoane cu dizabilități au fost supuse la rele tratamente din partea a cinci angajați ai azilului „Giuseppe Seppilli”, administrat de Asistența Socio-Sanitară Teritorială din Lombardia.
Cei cinci angajați ai au fost filmați în timp ce loveau, insultau și umileau pe cei pe care trebuiau să-i îngrijească. Mai mult decât atât, operațiunile de igienă personală ale pacienților nu erau efectuate la timp, de multe ori erau amânate pentru câteva zile.
Cei cinci îngrijitori au fost concediați și acuzați de abuz și rele tratamente aplicate persoanelor cu dizabilități. De asemenea, cei cinci au primit și interdicție de a se mai apropia de persoanele găzduite în azil.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News