La proteste va fi prezent și prodecanul Baroului București, av. Mihnea Stoica, se precizează într-un comunicat remis Ziare.com.
Avocații bucureșteni „vor purta banderole albe pe braț, alăturându-se astfel colegilor din 14 barouri din țara care au anunțat proteste începând cu aceeași dată, până la soluționarea disfuncționalităților din sistemul de asistență juridică", mai arată sursă citată.
Protestul este etapizat astfel:
1. prezentarea avocaților în cauzele respective, purtând o banderola albă pe braț în perioada 11.02.2019-24.02.2019;
2. asigurarea asistenței judiciare exclusiv în cauzele penale în care se discută măsurile preventive în perioada25.02.2019-10.03.2019;
3. neasigurarea asistenței judiciare, la început câte 30 minute pe zi, timp de o săptămână, apoi pe termen nelimitat, până la identificarea și aplicarea soluțiilor la problemele de mai sus cu începere din 11.03.2019.
1. Majorarea onorariilor cuvenite avocaților pentru prestarea serviciilor de asistență judiciară în materie penală, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistență judiciară și extrajudiciară, precum și pentru asigurarea serviciilor de asistență judiciară privind accesul internațional la justiție în materie civilă și cooperarea judiciară internațională în materie penală.
2. Reglementarea prin Protocol a onorariilor/remuneratiilor cuvenite curatorilor.
3. Eliminarea practicii judecătorilor ori procurorilor de cenzurare a acestor onorarii.
„Protestul de luni este premergător întâlnirii programate cu membrii Comisiei pentru Cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții din Senatul României împreună cu Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului României, la care vor participa și reprezentanți ai UNBR, Ministerului Justiției, Ministerului Finanțelor Publice, Parchetul General, CSM și președinții comisiilor de buget din cele două camere ale Parlamentului”, se mai precizează în comunicatul citat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News