Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Autorităţile oraşului Harkov susţin că 133 de civili au fost ucişi de la începutul invaziei ruse
WhatsApp
Autorităţile oraşului Harkov, al doilea ca mărime din Ucraina, au declarat că 133 de civili au fost ucişi, dintre care cinci copii, de la începutul invaziei ruse, informează luni dpa.
Eforturi de salvare la școala bombardată de rusi. Șanse reduse de a găsi supraviețuitori

Publicitate

De asemenea, 76 de membri ai forţelor armate ale Ucrainei au fost ucişi în lupte în şi în jurul acestui oraş, potrivit agenţiei de presă UNIAN, care citează Poliţia regiunii Harkov. Alte 443 de persoane au fost rănite, inclusiv 319 de civili.

Oraşul Harkov este vizat de mai multe zile de atacuri puternice ale armatei ruse. Sute de clădiri au fost lovite şi distruse în lupte, inclusiv turnul televiziunii din oraş, potrivit site-ului Strana.news, titrează Agerpres.

Procuratura Generală a lansat o procedură penală în legătură cu bombardarea unui supermarket din Harkov de către ocupanți, care a ucis patru persoane și a rănit peste 15.

Potrivit serviciului de presă al Procuraturii Generale, a fost lansată o anchetă preliminară privind încălcarea legilor și obiceiurilor de război care implică omucidere intenționată (partea 2 a articolului 438 din Codul penal al Ucrainei).

S-a stabilit că în jurul orei 12:00, la 6 martie, soldații ruși au bombardat cu artileria supermarketul Khazar de pe strada Akademika Walter din Harkov.

"Ca urmare a acestor acțiuni ale țării agresoare, 4 persoane au fost ucise și peste 15 persoane au fost rănite. Numărul exact al răniților este în curs de stabilire", se arată în raport.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel