Moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava au fost scoase duminică din mănăstire și duse în procesiune pe străzile municipiului Suceava, pentru reducerea impactului pandemiei Covid-19.
La fel ca și anul trecut, dar și în primăvară, racla nu a fost purtată pe umeri de oameni, ci a fost dusă într-o mașină, scrie Monitorul de Suceava.
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a dus moaștele în procesiune inclusiv la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou”, pentru că a crescut din nou foarte mult numărul persoanelor infectate cu SARS-CoV-2 și a celor aflate în stare gravă la Terapie Intensivă, dar și al morților din cauza Covid-19.
Conform unui comunicat transmis de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, „icoana și racla cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou au fost purtate cu cinste și cu rugăciune pe străzile municipiului Suceava, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, pentru a aduce liniște și mângâiere credincioșilor în această perioadă de grea încercare”.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat recent într-o conferință de presă „că procesiunea cu Moaştele Sfântului Ioan cel Nou din primăvară a ajutat la scăderea numărului de îmbolnăviri cu coronavirus din oraş”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News