În data de 05 august, în jurul orei 12.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița -I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 33 de ani, care conducea un autoturism, înmatriculat în Polonia.
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea dovezii efectuării inspecţiei tehnice periodice prezentate la control pentru autoturismul în cauză, polițiștii au procedat la efectuarea de verificări specifice, în urma cărora au constatat că documentul nu îndeplineşte condiţiile de fomă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că nu a adus nicio modificare documentului în cauză și că nu are cunoștință că acesta este fals sau falsificat. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News