Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Autocar plin cu pasageri, oprit în vamă. Pentru trei persoane călătoria s-a întrerupt. Ilegalități grave, descoperte de polițiști
WhatsApp
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit trei cetăţeni străini, pasageri într-un autocar, care aveau asupra lor documente ce conţineau vize falsificate, transmite Poliția de Frontieră.
Autocar plin cu pasageri, oprit în vamă. Pentru trei persoane călătoria s-a întrerupt. Ilegalități grave, descoperte de polițiști

În data de 06 noiembrie 2021, în jurul orelor 18.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei, o familie formată din trei persoane, una cu cetăţenie Tajikistan şi două cu cetăţenie Kazahstan, pasagere într-un autocar ce se îndrepta spre Cehia.

Cele trei persoane au prezentat la control paşapoarte ce conţineau vize Schengen, emise de Franţa. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea vizelor, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acestea nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unor documente autentice, fiind false.

Cei în cauză au declarat polițiștilor de frontieră că au achiziţionat cele trei vize în Moscova, contra sumei de 1500 de dolari, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

 

Migranți, prinși la frontieră după ce au călătorit sute de kilometri pe osiile unor semiremorci

 

De altfel, polițiștii de frontieră au o activitate intensă în fiecare zi. Spre exemplu, ieri, patru cetăţeni străini, trei afgani şi un pakistanez, au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră din Giurgiu după ce au călătorit din Turcia până în România ascunşi pe osiile unor semiremorci, a anunţat, astăzi, Poliţia de Frontieră Română.

Cei patru cetăţeni străini, trei afgani şi un pakistanez, au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră din Giurgiu după ce au călătorit din Turcia până în România ascunşi pe osiile unor semiremorci, a anunţat, duminică, Poliţia de Frontieră Română. Aceștia au fost descoperiţi în urma unor controale specifice efectuate asupra a două ansambluri rutiere, unul condus de către un cetăţean ucrainean în vârstă de 43 de ani şi celălalt de către un cetăţean român în vârstă de 26 de ani.

"Şoferii transportau conform documentelor de însoţire a mărfii, jante auto încărcate din Turcia pentru Letonia, precum şi granule de cauciuc, încărcate din Turcia, destinate unei societăţi comerciale din ţara noastră. În urma controalelor preliminare efectuate asupra mijloacelor de transport, poliţiştii de frontieră au depistat ascunse, pe osiile celor două semiremorci, patru persoane de sex masculin fără documente de identitate asupra lor", se arată într-un comunicat al Poliţiei de Frontieră transmis Agerpres.

 

S-au urcat pe osiile semiremorcilor autocamioanelor, fără ca şoferii să observe



Conform sursei citate, în urma cercetărilor s-a stabilit că bărbaţii descoperiți au vârste cuprinse între 18 şi 20 de ani, trei dintre ei fiind afgani şi unul pakistanez. Aceștia au declarat că s-au urcat pe osiile semiremorcilor autocamioanelor în timp ce se aflau în Turcia, fără ca şoferii să aibă cunoştinţă despre acest lucru. Aceștia aveau în plan să ajungă în Germania.

"Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor depistate ascunse, iar conform protocolului româno-bulgar, acestea, precum şi şoferul ucrainean şi mijlocul de transport pe care îl conducea, au fost preluaţi de către autorităţile bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun", se precizează în comunicat, scrie Agerpres.

[citeste si]
 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel