În data de 03 noiembrie, în jurul orei 17.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa s-a prezentat, pentru a intra în ţară, un cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 43 de ani, conducând un autocar cu numere de înmatriculare moldovenești de pe cursă regulată pe ruta Chișinău - Timişoara.
În urma verificării autocarului şi a persoanelor, în bagajul șoferului au fost descoperite, trei ceasuri de lux nedeclarate. Cu privire la bunurile descoperite, acesta a comunicat că îi aparțin și că nu știa că există obligativitatea de a le declara autorității vamale în momentul intrării în țară.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reținerii ceasurilor, în vederea confiscării și expertizării acestora pentru a se stabili autenticitatea și valoarea lor şi sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de aproximativ de 12 mii de lei.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News