În data de 10 iulie a.c., în jurul orei 12.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, P.C., în vârstă de 36 de ani, cu dublă cetățenie română și moldovenească, pasager în autocarul cursă regulată Praga – Chișinău.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit ocazie cu care a fost descoperită ascunsă, în portofelul bărbatului, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, având imprimate datele și fotografia acestuia. Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals total.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat documentul în cauză contra sumei de 300 de euro, cu intenția de a obține mai ușor un loc de muncă în țările vest europene. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News