Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Autocamion, care transporta tone de substanțe inflamabile fără documente legale, oprit în vama Giurgiu
WhatsApp
În urma unui control efectuat asupra unui autocamion, p olițiștii de frontieră au descoperit peste 20 de tone de substanțe inflamabile.
Autocamion, care transporta tone de substanțe inflamabile fără documente legale, oprit în vama Giurgiu. Sursa foto: Politia de frontiera

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu împreună cu lucrătorii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu-Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au descoperit într-un autocamion peste 20 de tone de substanțe inflamabile ce erau transportate cu încălcarea prevederilor legale.

La sfârşitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, la volanul unui autocamion marca Renault, un cetățean ucrainean în vârstă de 30 ani, care transporta, conform documentelor prezentate, substanțe inflamabile.

 

Substanțele, în valoare de aproximativ 2.500.000 lei, au fost indisponibilizate

 

Cu ocazia efectuării controlului, în baza unei acțiuni comune cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu-Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, poliţiştii de frontieră au descoperit 20 tone de substanţe inflamabile constând în flacoane tip spray ce conțin gaz butan, isobutane și propane, precum și mai multe recipiente tip butoi cu acetonă. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că transportul nu îndeplinea prevederile legale.

Întreaga cantitate de substanțe, în valoare de aproximativ 2.500.000 lei, a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor de către lucrătorii din cadrul SAESP IPJ Giurgiu și introdusă într-un depozit autorizat.

În prezent, faţă de șofer a fost întocmită lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de transport, tranzit de substanțe periculoase cu încălcarea prevederilor legale, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsuri legale prin unitatea de parchet.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel