Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Austria. Un român i-a făcut existența imposibilă fostei partenere: „Dacă îți faci alt iubit, te omor“
WhatsApp
Un tânăr român de 31 de ani este suspectat că și-a persecutat și amenințat fosta iubită, de 27 de ani, săptămâni în șir. Bărbatul a continuat gesturile amenințătoare chiar și în timpul interogatoriului de la poliției, înainte de a fi arestat.

Suspectul, un român în vârstă de 31 de ani din districtul Leoben își persecută fosta iubită în vârstă de 27 de ani de la începutul lunii noiembrie a acestui an. El a făcut tot posibilul să păstreze legătura cu femeia prin diferite rețele de socializare și, de asemenea, a căutat-o ​​de mai multe ori.

Când amenințările sale au devenit serioase, anunțând-o pe tânăra de 27 de ani că, dacă își va face un nou iubit, o va ucide, femeia și-a făcut curaj și i-a spus prin ceea ce trece unui prieten, care a informat poliția de îndată.

A amenințat-o pe fosta iubită și la interogatoriu

 

Presupusul făptuitor a urmrit-o pe femeie inclusiv în drum spre interogatoriu, duminică, la secția de poliție Erzherzog-Johann-Strasse din Leoben. Polițiștii l-au găsit pe bărbat lângă gară, unde a încercat inițial să scape pe jos, dar oficialii l-au prins din urmă și au reușit în sfârșit să-l aresteze pe suspect.

Parchetul Leoben a emis un mandat de arestare pe numele tânărului de 31 de ani. Când a fost interogat, nu a fost foarte cooperant și a refuzat să ofere informații. Românul  a fost adus la închisoarea Leoben din ordinul procurorului, informează regionews.at.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel