Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Austria. Un român beat a căzut de pe scuter și a dat vina pe un șofer din trafic
WhatsApp
Un accident rutier s-a produs pe Autostrada B 23 lângă Mürzzuschlag, în această dimineață.  Un român a căzut de pe un mini scuter electric. Bărbatul, de 34 de ani, le-a spus polițiștilor că a fost lovit de o mașină.  

Un român, de 34 de ani, care locuiește în cartierul Bruck-Mürzzuschlag se deplasa, luni dimineața, cu o trotinetă electrică pe B 23, între Kapellen și Mürzzuschlag. Potrivit polițiștilor, vehiculul era iluminat corespunzător, iar șoferul purta o vestă reflectorizantă.

Ulterior, românul le-a spus polițiștilor că o mașină neagră l-a depășit, în jurul orei 4 dimineața, și l-a împins de pe șosea. În acel moment, a căzut cu mini scuterul electric.

Crucea Roșie l-a dus pe românul rănit ușor la LKH Bruck/Mur. În mod obișnuit i s-a efectuat un etilotest, care a relevat că românul era în stare de ebrietate.

Un alt șofer român, la volanul unui camion articulat, a provocat o serie de accidente, sâmbătă seara, pe autostrada B22 din Germania. Poliția a aflat rapid și cauza: "căpitanul autostrăzii" avea aproape 2,5 la mie alcool în sânge.

 

Germania. Un român a băut bine și a urcat la volanul camionului. Șoferul a provocat zeci de accidente pe autostrada

 

Șoferul român, în vârstă de 40 de ani, a avut primele probleme cu autotrenul său articulat pe drumul dinspre Hollfeld în direcția Bayreuth. La scurt timp după Schönfeld, într-o curbă, a rupt oglinda retrovizoare dreapta a unui automobil, condus de un șofer, în vârstă de 24 de ani, din districtul vestic al orașului Bayreuth. Ambele părți implicate în accident s-au oprit și au convenit amiabil asupra daunelor.

Ulterior, românul și-a continuat drumul, dar a accidentat un stâlp de semnalizare, iar, câțiva metri mai încolo, un alt semn de circulație. Dar asta nu a fost tot: la ultima încercare de a parca, românul a manevrat camionul său articulat și s-a izbit de gardul unei grădini și de un gard viu al proprietății private, transmite nordbayern.de.

În timpul anchetei privind accidentul, polițiștii de la secția de poliție din Bayreuth-Land au observat că șoferul camionului se afla sub influența alcoolului. Un test a arătat că șoferul avea o alcoolemie de 2,46 la mie în sânge.

Din fericire, nimeni nu a fost rănit în această serie de accidente. Cu toate acestea, au fost înregistrate pagube materiale, în valoare totală de aproximativ 6000 de euro. Camionul său cu remorcă a trebuit să fie tractat. Polițiștii i-au cerut românului efectuarea unei analize de sânge. În plus a fost deschis un dosar pentru punerea în pericol a traficului rutier. Din cauza nivelului ridicat de alcoolism, românul și-a petrecut noaptea în custodia poliției.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel