Publicitate
Statele membre ale UE, divizate în privinţa migraţiei, au convenit în iunie să proceseze cererile de azil în tabere în jurul Mediteranei, inclusiv în Africa, şi să împartă responsabilitatea pentru migranţii salvaţi.
Miniştrii de interne din Germania, Austria şi Italia urmează să se întâlnească săptămâna viitoare la Innsbruck pentru a discuta despre măsuri pentru închiderea rutei Mediteraneene, care este folosită de zeci de mii de migranţi din Africa spre Europa, Roma spunând că situaţia este "urgentă" şi "periculoasă".
O dispută din Germania privind gestionarea situaţiei migranţilor a riscat determine căderea coaliţiei guvernamentale a cancelarului Angela Merkel în ultimele zile şi a dus totodată la tensionarea relaţiei Berlinului cu Viena.
Nu se mai depun cereri în Europa
Propunerea Ministerului de Interne austriac face apel la un 'nou sistem de protecţie' şi cere ca "nicio aplicaţie de azil să nu poată fi depusă pe teritoriul european", conform Profi.
Austria a prezentat iniţiativa la o reuniune a oficialilor din UE la nivel de funcţionari, a adăugat revista, fără a preciza unde a avut loc întâlnirea.
Numai în centrele de primire din afara blocului comunitar persoanele care solicită protecţie vor fi selectate şi ulterior transferate către statele din UE, conform documentului citat de Profi.
Revista mai precizează că propunerea Austriei cere de asemenea să fie acordat azil doar persoanelor "care respectă valorile UE, drepturile şi libertăţile sale fundamentale"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News