Potrivit oe24.at, Nicoleta L. și soțul ei austriac erau într-o mașină și au ajuns la un punct de trecere a căii ferate, fără barieră. La volan era soțul româncei, Markus. Conform mecanicului locomotivei, automobilul Mazda a oprit inițial la trecerea liniei ferate, apoi, la apropierea trenului a pornit și a accelerat brusc.
Citește și Austria. Trei ROMÂNI au ABUZAT un fermier până a rămas INCONȘTIENT
A urmat un impact extrem de violent, în care cei doi soți au pierit. Mașina a fost purtată de tren aproximativ 100 de metri și a fost complet distrusă, spune krone.at.
Comportamentul suspect al șoferului i-a făcut pe anchetatori să ia în calcul și varianta că a fost mai mult de un accident, potrivit Observator. Ei investighează inclusiv ipoteza unei crime și a unei sinucideri, comise de soț. Polițiștii dau atenție acestei variante și după ce au descoperit două postări pe Facebook ale româncei de 29 de ani.
Cu doar o jumătate de oră înainte de a muri, Nicoleta L. a scris pe rețeaua de socializare că își va închide salonul de înfrumusețare pe care îl avea și că, din motive personale, se va muta la Monaco. Se pare că soțul ei nu era de acord cu această decizie, spun surse din anchetă.
Citește și Austria. CRIMĂ în PARC. Un bărbat care susține că este ROMÂN, ARESTAT
Cei doi soți locuiau împreună în Styria și aveau 3 copii. Erau căsătoriți din 2017, iar anchetatorii suspectează că mariajul lor avea probleme în ultima perioadă. Nu exclud astfel varianta ca Nicoleta L și Markus să fi avut o dispută pe drum, iar soțul ei s-a dus cu mașina în fața trenului, ucigând-o pe româncă și luându-și propria viață.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News