10 români din peste 30 au mai rămas să muncească într-o fermă de sparanghel din Austria, unde plecaseră pe 29 aprilie plini de speranțe. Sunt la o fermă din localitatea Mannsdorf an der Donau, aflată la circa 40 de km de Viena.
O româncă a vorbit despre condițiile extrem de grele, atât de la locul de muncă, cât și la locul unde au fost cazați. Plătiți cu 4 euro pe oră, peste 20 de români din grupul inițial au plecat. O parte dintre ei au renunțat chiar dacă nu au încasat niciun ban.
„Patroana, care este de origine turcă, își bate joc de oameni, am lucrat pe zi 14 ore de la 6 dimineața până seara la ora 21 doar cu o pauză de o oră la amiază și platește 4 euro pe oră, nu am semnat nici un contract, când am ajuns aici în contract scrie 40 ore pe saptamană, a ținut 11 persoane într-o cameră, poți spune că este ca un grajd de animale”, a povestit femeia, potrivit Observator.
Muncitorii de la acea fermă sunt ținuți și câte 14-15 ore la muncă: „Uneori se termina munca și la 2 dimineața, iar unii începeau la 6. De obicei se muncește de dimineață până seara, cu o ora de pauză, cam 14 ore pe zi. Am notat totul pe un caiet”.
Marioara Arhire a postat și un video din dormitorul grajd unde au locuit 11 persoane: „Unii dintre ei nici măcar nu și-au încasat banii, au plecat de supărare. Alții au cerut banii și li s-a dat 4 euro pe ora de muncă”, a mai spus ea.
După 40 de zile de muncă, femeia nu a primit salariul: „Nu ne-a dat decât 100 de euro, în mână, pentru mâncare. În rest, nimic!”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News