Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Austria: Cascadoria făcută de un român ca să scape de poliție, la un pas să devină tragedie
WhatsApp
Un român de 29 de ani a fost ridicat de o echipă de polițiști dintr-un magazin din Viena. În drum spre secția de poliție, românul a găsit o portiță de scăpare, dar curajul său era să ducă la producerea unei tragedii.

Când a fost arestat, cetățeanul român de 29 de ani a opus rezistență, lovind cu pumii și picioarele pe toți cei ce i-au ieșit în cale. Deși autoritățile au reușit să îl ducă în autospeciala de poliție pentru a-l duce la secție pentru a-l interoga, românul nu s-a lăsat cu na, cu două. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al poliției, Patrick Maierhofer, bărbatul a fost arestat ieri după-amiază într-un magazin de pe Babenberger Strasse și urma să fie dus la secția de poliție într-o mașină de patrulare. Când mașina poliției a încetinit, suspectul a reușit să se elibereze din cătușe, a deschis portiera și a sărit din mașină din mers.

Polițiștii s-au luat după el iar în scurt timp a fost reținut. Numai că opoziția lui a continuat. Acesta a început iar să lovească polițiștii, astfel că unul dintre agenția a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a primit o lovitură puternică la un genunchi, relatează nachrichten.at.

Totuși, polițiștii s-au arătat destul de îndurători cu el, iar românul a fost lăsat să plece ulterior, fiind cercetat în libertate.

[citeste si]


 
 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel