Un tânăr de 20 ani de ani, născut la Viena, dar cu origini macedonene, înarmat cu o puşcă de asalt, un pistol şi o macetă a ucis patru oameni într-o zonă din centru în care se află numeroase baruri, precum şi principala sinagogă din oraş, închisă la acea oră. Agresorul a fost ucis la scurt timp de poliţie.
„Nimeni altcineva nu a fost implicat în mod imediat în atacul de pe 2 noiembrie. Ceea ce nu putem spune încă cu certitudine este în ce măsură complicii i-au furnizat sprijin înainte de atac”, a afirmat vineri şeful echipei de anchetă, Michael Lohnegger, într-o conferinţă de presă.
Purtătoarea de cuvânt a parchetului din Viena, Nina Bussek, a precizat că numărul celor aflaţi în arest după atentat a rămas neschimbat, fiind vorba de zece persoane, şi că în total sunt anchetate 21, cu vârste între 16 şi 28 de ani. În prezent sunt căutaţi şi alţi complici încă necunoscuţi.
Austria a recunoscut un eşec al agenţiilor sale care au gestionat greşit informaţiile conform cărora tânărul încercase să achiziţioneze muniţie în Slovacia în iulie şi se întâlnise cu islamişti străini cunoscuţi în acea lună - doi dintre ei din Germania, aflaţi sub supraveghere, şi doi din Elveţia, care au fost arestaţi.
Rămâne neclar cum anume atacatorul - care avea asupra lui arme, muniţie şi o centură cu explozibili falsă - s-a deplasat spre centrul oraşului.
„Ceea ce putem exclude acum este că făptaşul a sosit la locul crimei cu transportul public”, mergându-se pe pista altor mijloace de transport, inclusiv taxiuri, a menţionat Lohnegger.
„Dacă este posibil ca el să fi ajuns mergând pe jos la locul crimei nu pot spune. Ceea ce înseamnă că nici nu exclud”, a mai spus reprezentantul poliţiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News