Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Austria. Guvernul anunţă când va începe redeschiderea generală. Kurz: "Va fi într-o manieră prudentă"
WhatsApp
Guvernul austriac a anunţat vineri că are în vedere o redeschidere generală a restaurantelor, hotelurilor şi instituţiilor de cultură la jumătatea lunii mai, după şase luni de la închiderea lor, în condiţiile în care se observă o începere a scăderii numărului de infectări cu COVID-19, relatează AFP.

"Vom putea lua măsuri de redeschidere, într-o manieră prudentă", începând cu 19 mai, a declarat cancelarul conservator Sebastian Kurz pentru jurnalişti.

Gastronomie, turism, cultură şi sport: aceste patru sectoare vor fi vizate, cu reguli stricte de siguranţă "pentru a menţine numărul infecţiilor sub control", a spus el, spunând că doreşte să vadă ţara "pe ultimii metri ai luptei împotriva pandemiei".

Cu toate acestea, vor fi necesare anumite condiţii la intrarea în diferite locuri, precum efectuarea unui test la faţa locului acolo unde este posibil sau prezentarea unui rezultat negativ, dovada vaccinării sau a prezenţei anticorpilor după infectarea cu COVID.

 

Redeschidere generală, cu prudenţă



De asemenea, va fi posibilă organizarea din nou de evenimente publice cu o limită de 1.500 de participanţi în interior şi 3.000 în aer liber.

Circa două milioane de persoane au primit cel puţin o doză de vaccin şi se estimează că această cifră va urca la 3 milioane până la jumătatea lunii mai, adică o treime din populaţia de 8,9 milioane, potrivit şefului guvernului, care prevede o creştere a contaminărilor însă o scădere a spitalizărilor odată cu imunizarea grupurilor de risc.

Până atunci, capitala Viena rămâne supusă restricţiilor de deplasare şi închiderii magazinelor până la începutul lunii mai, iar primarul său, social-democratul Michael Ludwig, a dorit să atragă atenţia că data de 19 mai este "încă departe".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel