„AUR constată că după 10 luni de la închiderea școlilor și la 6 ani de la anunțarea programului prezidențial , o mare parte dintre elevii din țară se află practic în situație de abandon școlar. Formațiunea atrage atenția că „învățământul online” pe care guvernul l-a impus fără justificare în toată țara se desfășoară, în multe locuri, doar pe hârtie și că statisticile oficiale, care arată o prezență de 70% la cursurile online, nu se verifică în realitate. De asemenea, după aproape un an, achizițiile de aparatură nu s-au finalizat sau nici măcar n-au început, iar acolo unde au fost totuși făcute, aparatura este insuficientă sau de proastă calitate”, transmite Alianța pentru Unirea Românilor.
„Copiii României sunt cobaii unor politicieni care iau decizii după ureche privind educația acestora. Închiderea școlilor și înlocuirea învățământului printr-un surogat au efecte catastrofale. Copiii sunt puternic afectați de lipsa socializării, mulți dintre ei depresivi, randamentul este scăzut, iar actul educational, lipsit de calitatea și eficiența pe care legea le solicită în mod imperativ. Numeroși elevi din medii defavorizate primeau la școală o masă caldă și sprijin emoțional, de care acum sunt lipsiți. Copiii cu cerințe educaționale speciale înscriși în școlile de masă sau în școli speciale se află în situații dramatice, adesea în imposibilitate, din cauza limitărilor fizice, de a urma cursurile online. Cerem Guvernului să ia decizii în interesul românilor, nu în interesul calcului politic, și să redeschidă, după modelul altor state aflate în situații epidemiologice chiar mai grave decât a României, cel puțin grădinițele și școlile primare și gimnaziale, cu excepția situațiilor bine justificate, cum ar fi existența unor focare de infecție”,afirmă George Simion, copreședinte AUR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News