Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Augustin Lazăr, în Le Monde: Procurorii sunt îngrijorați de intimidările din partea Executivului
WhatsApp
Procurorul General Augustin Lazăr a acordat un interviu jurnaliștilor francezi în care vorbește despre presiunile politice asupra procurorilor din partea Executivului.
Le Monde publică în ediția tipărită pentru 1-2 ianuarie 2019 un interviu cu procurorul general al României, Augustin Lazăr, având ca titlu un citat al acestuia: "Nu eram pregătiți să suportăm o astfel de presiune autocratică". Interviul apare pe cea mai citită pagină, a treia a ziarului, într-un amplu articol despre România, cu ocazia preluării președinției Consiliului Uniunii Europene.
"Procurorii sunt îngrijorați de intimidările din partea Executivului, mai ales după demiterea șefei parchetului anticorupție, în iulie" - este subtitlul-explicație al articolului despre Augustin Lazăr din "Le Monde", scrie Digi 24.
Augustin Lazăr este amenințat cu destituirea de către guvern și nimeni nu se îndoiește că aceasta este orchestrată de la distanță de Liviu Dragnea, care de doi ani controlează Executivul, scrie "Le Monde".
Lazăr spune despre unii care "vor să disciplineze justiția pentru a reveni la anii 90, când nu era decât o justiție de fațadă pentru persoanele de rang înalt".
Procurorul general amintește că odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, în 2007, justiția a devenit eficientă, cu sute de condamnări. "Le spun mereu colegilor mei că trebuie să ne continuăm munca și să nu cedăm”, afirmă el.
"Sunt revoltat că se pot face atâția pași înapoi, când, în 2007, credeam că progresele sunt ireversibile. Nu eram pregătiți să facem față unei astfel de presiuni autocratice", se plânge procurorul Lazăr.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel