Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Augustin Lazăr, despre declarațiile politicienilor: Se exprimă conform culturii fiecăruia
WhatsApp
Procurorul General reamintește fatul că în anii 90, presiunea politică asupra procurorilo era foarte puternică, dovadă că primului demnitar român care a devalizat o banca i-a fost ridicată imunitatea și a primit aviz parlamentar pentru a fi trimis în judecată abia în 2 martie 1999, după două avize parlamentare negative în 1997 și 1998. Declaarația vine în contextul în care senatorul PSD Șerban Nicolae i-a transmis procurorului general Augustin Lazăr că nu se poate spune că în anii 90 procurorii erau sub control politic, așa cum declarase acesta într-un interviu pentru Le Monde.

"Mai întâi trebuie să precizez că magistratii nu pot polemiza cu politicienii, fiindcă noi avem reguli impuse de codul deontologic în timp ce politicienii se pot exprima liber conform culturii fiecaruia.

Cu referire la situatia magistraturii in anii 90 ne reamintim ca a fost nevoie de o reforma profunda care sa faca posibila independenta magistraturii ( infiintarea Ministerului Public prin reformarea Procuraturii Romaniei, infiintarea INM, infiintarea structurilor anticoruptie, de combatere a crimei org, a CSM, elaborarea legislatiei compatibile cu cea europeana etc.).

Reamintesc faptul ca primului demnitar roman care a devalizat o banca i-a fost ridicata imunitatea si a primit aviz parlamentar pentru a fi trimis in judecata abia in 2 martie 1999, dupa doua avize parlamentare negative in 1997 si 1998.

Ca tanar magistrat al MP, m -am simtit onorat sa particip, in perioada 1998 - 2001, impreuna cu alti colegi la efortul comun de elaborare a unor proiecte pentru reformarea legislatiei, a institutiei si la solutionarea primelor dosare relevante pentru criminalitatea economico-financiara care se dezvolta in contextul privatizarilor", a declarat Augustin Lazăr, pentru Realitatea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel