Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Asistentă acuzată că a lovit un nou născut
WhatsApp
O asistentă de la Spitalul Orășenesc din Oravița este acuzată de mama unui nou născut că le-a lovit copilul. Colegii acesteia spun că a mai avut probleme în trecut. Directorul spitalului însă ia apărarea asistentei și spun că acele echimoze pot apărea în urma nașterii naturale când se aplică anumite manevre de extracție a copilului.

Totul ar fi avut loc în urmă cu două luni pe Secția de Pediatrie a Spitalului Orășenesc Oravița. Mama nou născutului povestește că avea vânătăi pe bărbie după ce a stat în salon cu asistenta medicală.

Mama: ”Când l-am lăsat acolo nu avea nici un fel de vânătaie. Nu avea nimic. Văzusem copilul când a intrat respectiva în tură și nu avea nimic. Apoi, la următoarea tură, nu știu... după 2, 3 ore am fost din nou cu ea la copil și era vânăt”.

Tata: ”Avem poze de la naștere.... Deci era perfect sănătos. Pentru ca apoi să descoperim că are vânătăi”.

Părinții au anunțat conducerea spitalului de cele întâmplate și au depus o plângere la Poliție de cele întâmplate.

Un medic legist a confirmat că sunt urme de violență. Mai mult, asistența a fost acuzată și în trecut că nu are un comportament adecvat față de cei mici, spun angajații din unitatea medicală: ”A mai avut unele abateri în sensul că avea față de pacienți, față de aparținători, o atitudine mai temperamentală, necorespunzătoare”.

Directorul medical al spitalului îi ia apărarea asistentei și susține că semnele de pe fața copilului ar fi putut apărea în urma nașterii. ”Acele echimoze pot apare în momentul extracției copilului, pentru că sunt anumite poziții ale mâinii ca să nu compresezi pachetul vascular...”, a declarat, pentru Antena 3, directorul spitalului.

Oamenii legii au deschis dosar penal pentru purtare abuzivă și continuă cercetările. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel