Publicitate
Poliţia de Frontieră Română desfăşoară acţiuni în comun cu autorităţile naţionale competente, prin asigurarea suportului operaţional, în vederea prevenirii şi combaterii fenomenelor infracţionale referitoare la managementul deşeurilor în zona de responsabilitate.
În urma verificărilor efectuate de autorităţile competente (Garda Naţională de Mediu, Direcţia Generală a Vămilor etc.), s-a stabilit faptul că mărfurile, în cantitate totală de peste 3.780 de tone, erau deşeuri, nu corespundeau cu datele declarate şi cuprinse în documentele prezentate autorităţii vamale, respectiv nu îndeplineau condiţiile legale de intrare din punct de vedere al legislaţiei de mediu.
Ulterior, deşeurile, constând în metal și hârtie, aluminiu, textile, cauciuc, lemn, baterii și bucăți de azbest, sticlă, material feros, componente de vehicule scoase din uz, aparate de uz casnic, echipamente electrice şi electronice, etc. au fost înapoiate pe teritoriul statului vecin (la frontiera terestră), respectiv firmelor exportatoare (la frontiera maritimă), deoarece nu pot fi puse în circulaţie pe teritoriul României.
Cele mai multe evenimente au fost înregistrate la frontiera cu Ungaria. În zona de competență ITPF Oradea (P.T.F. Borş II, P.T.F. Nădlac II şi P.T.F. Vărşand) au fost descoperite 133 cazuri, cu peste 787 de tone de deşeuri.
La ITPF Sighetu Marmaţiei (PTF Petea) au fost depistate 41 cazuri cu peste 610 tone de deşeuri cărora nu le-a fost permisă intrarea în ţară.
La frontiera cu Bulgaria, în zona de competenţă a ITPF Giurgiu, au fost înregistrate 64 de cazuri cu aproximativ 1193 de tone de astfel de deşeuri.
În ceea ce priveşte punctele de trecere, cel mai folosit a fost P.T.F. Giurgiu, dar şi P.T.F. Călăraşi şi PTF Calafat.
La Garda de Coastă, unde au fost înregistrate aproximativ 6 de cazuri, poliţiştii de frontieră, împreună cu autorităţile competente din judeţul Constanţa, au descoperit în total peste 156 de tone de deşeuri.
Acestea au fost depistate în Portul Constanţa (în sistem containerizat), dar şi în P.T.F. Vama Veche, respectiv P.T.F. Negru Vodă.
La PTF Galaţi au fost oprit un transport cu aproximativ 19 de tone de deșeuri.
La PTF Stamora Moraviţa, polițiștii au oprit un transport cu aproximativ 19 de tone de deșeuri de aluminiu
De asemenea, în funcţie de specificul fiecărui caz, fie au fost întocmite dosare penale, sub aspectul introducerii în ţară a deşeurilor în scopul eliminării şi/sau neutilizarea acestora în scopul pentru care au fost introduse - Legea 211/2011 privind regimul deşeurilor, fie a fost dispusă măsura nepermiterii intrării în ţară pentru transporturile respective.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News