Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Aproape 150.000 de persoane au tranzitat frontierele țării, într-o singură zi. 11 români au fost întorși din drum
WhatsApp
În data de 18.11.2022, prin punctele de fro­ntieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 149.100 de persoane, cetățeni români și străini, cu peste 43.700 de mijloace de transport.
Aproape 150.000 de persoane au tranzitat frontierele țării, într-o singură zi. 11 români au fost întorși din drum. Sursa - pixabay.com

Pe sensul de intrare în România, au fost 72.500 de persoane, dintre care 7450 de cetăţeni ucraineni (în creștere cu 0.92 % faţă de ziua precedentă). Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 18.11.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 2.861.920 cetăţeni ucraineni.

În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România  prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare, Poliția de Frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.

Informații privind situația punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa  politiadefrontiera.ro/traficonline/.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă - punctele de trecere şi  „frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat: 54 de fapte ilegale (20 de infracţiuni şi 34 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.

Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 44.800 lei;au fost confiscate bunuri în valoare estimată de aproximativ 272.800 lei.

Nu s-a permis intrarea în ţară a 18 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 11 cetăţeni români din diferite motive legale.

Poliţia de Frontieră acționează în sistem integrat cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea realizării unui schimb operativ de date și informații pentru gestionarea, în mod eficient, a cazurilor apărute.

 

Mașină, căutată de autoritățile din Italia, identificată de polițiști în Vama Cenad. Șoferul român a rămas pieton

 

Un român, în vârstă de 24 de ani, a rămas pieton, după ce polițiștii de frontieră de la Vama Cenad i-au verificat automobilul, în baza de date.

Tânărul de 24 de ani s-a prezenta,t vineri, după prânz în Vama Cenad pentru formalitățile la frontieră. Conducea un microbuz Mercedes Benz, iar polițiștii de frontieră i-au cerut și actele mașinii. În timpul verificărilor, oamenii legii au descoperit că autovehiculul era dat în urmărire pentru confiscare de autoritățile din Italia.

Șoferul este cercetat penal după ce polițiștii de frontieră au descoperit că încerca să introducă în țară o mașină dată în urmărire pentru confiscare. Autovehiculul a fost indisponibilizat.

„În data de 18.11.2022, în jurul orei 13.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un cetăţean român, în vârstă de 24 de ani, conducând un autoturism marca Mercedes Benz. La controlul de frontieră, în urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat faptul că autovehiculul figurează ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Italia, în anul 2019. Autoturismul, în valoare de 82.500 lei, a fost indisponibilizat la sediul instituţiei”, transmit polițiștii de frontieră.

Oamenii legii fac acum cercetări pentru tăinuire, iar la finalizarea anchetei vor lua măsurile legale ce se impun.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel