În urma unei probe de rutină prelucrată de lnstitutul Național de Sănătate Publică (INSP) la Câmpina, a fost depistată o depășire minimală a nivelului de tetracloretenă şi tricloretenă de 12,5 µg/L față de valoarea admisă de 10 µg/L.
Proba în cauză a fost prelevată în data de 26.06.2023, iar informarea Direcției de Sănătate Publică Prahova către Hidro Prahova S.A. a venit in data de 25.01.2024, adică la cinci luni distanță.
Trebuie precizat faptul că au fost prelevate probe și din rețeaua de alimentare cu apă potabilă Câmpina (din punctele Spitalul Municipal și Piața Centrală), acestea nedepășind valoarea de 0,51 µg/L, mult sub pragul maxim admis de 10 µg/L.
În aceste condiții, Hidro Prahova S.A. a dispus ca, în perioada 26 - 28 ianuarie 2024, să se efectueze igienizarea tuturor rezervoarelor și a stației de tratare Muscel - Voila, după care se va repeta analiza de apă de la ieșire stație pentru a se determina valorile parametrilor tetracloretena și tricloretena.
Hidro Prahova S.A. le recomandă tuturor locuitorilor și agenților economici din Câmpina, până la o nouă informare care să arate că nu există niciun parametru depășit, apa din sistemul public sa fie folosită exclusiv în scopuri menajere.
Compania va pune la dispoziția locuitorilor din Câmpina surse alternative de apă prin amplasarea containerelor de tip IBC cu apă potabilă care sa fie folosită până la obținerea noilor rezultate.
Într-o postare postată pe rețelele de socializare, Hidro Prahova S.A le transmit locuitorilor că regretă situația creată și își cer scuze pentru toate inconvenientele apărute. Compania a anunțat că face eforturi ca situația să fie remediată în cel mai scurt timp cu putință pentru a putea oferi apă pentru consum sigură și de calitate consumatorilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News