La restaurantul din Herăstrău, inspectorii au descoperit o serie de nereguli grave, inclusiv mâncare stricată, condiții necorespunzătoare de păstrare a peștelui și absența unei autorizații de funcționare de la primărie. Aceste constatări au condus la închiderea restaurantului, într-o mișcare care a șocat comunitatea locală.
Într-o postare pe rețelele sociale, Pescobar a anunțat că și cel de-al doilea restaurant Taverna Racilor, cel din Snagov, a fost închis, și că celelalte locații, inclusiv Oyster Bar Victoriei, sunt supuse unor controale similare. El consideră că tot ceea ce i se întâmplă este rezultatul unui linșaj mediatic și susține că toate aceste acțiuni stau în puterea unui singur om, Horia Constantinescu, președintele ANPC.
Pescobar afirmă că această decizie afectează nu doar afacerea sa, ci și viața a peste 300 de angajați și încasările substanțiale ale restaurantului. El subliniază că a făcut eforturi pentru a remedia deficiențele constatate și că a plătit amenzile impuse de autorități, dar că totul pare să fie în mâinile lui Horia.
Investigațiile continuă, iar acest caz a atras atenția publică asupra problemelor legate de respectarea regulilor de igienă și de funcționare în industria restaurantelor din România.
„Sunt fericit că am ajuns pe pământ românesc. Capu’ sus, Pescobar, îmi dau ambiție și putere singur și mai ales că am zeci de mii de mesaje de susținere. Execuția, în direct, continuă. Am fost închis la Herăstrău, chiar dacă era în puterea domnului Horia și atât, că nu se putea face o comisie, care să analizeze, puterea este la dânsul și atât.
Am fost închis total, astăzi, la Herăstrău, chiar dacă putea să-mi permită să țin deschis, pentru că am plătit amenzile, m-am reglat cu totul. Dar așa vrea puterea lui (n.r. Horia), să mă închidă. Au închis și la Snagov, chiar dacă acolo nu auu găsit absolut nimic, doar pentru că nu am autorizație de la DSP, chiar dacă asta nu ține de ei. Am tot dosarul dat la ei pentru autorizare, atât s-a putut.
Acum sunt și la Oyster Bar, unde au fost de cinci ori și nu au găsit nimic, și sunt și la Timișoara. V-am pupat și măcelul continuă. Asta este execuție în direct. Totul stă în puterea unui singur om, cum decide nenea Horia, așa e soarta a 300 de angajați, a unui restaurant care încasează multe, multe milioane și tot multe, multe milioane plătești taxe.
Ei, de mâine, că s-a închis la Herăstrău și Snagov, și probabil că se vor închide și celelalte, nu se mai plătește nimic. Așa vrea suflețelul lui, nu mai plătim nimic, zero încasări, zero taxe, zero tot, tot, tot. V-am pupat și vă iubesc și mai revin cu filmulețe”, a transmis afaceristul pe TikTok.
@tavernaracilortimisoara Am venit in România mea ❤️❤️???????? ! E frumos acasa aici mi am cladit afacerea dar tot aici un singur om a decis ca 300 de oameni sa nu mai munceasca si compania mea sa nu mai plateasca milioane de euro anual la bugetul de stat! Pentru că asa vrea el, mister Horia ????! De ce? Pentru ca poate:)
♬ original sound - tavernaracilortimisoara
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News