Ar urma să fie izolaţi în reşedinţele declarate toţi pasagerii care intră în ţară pe cale aeriană, maritimă sau feroviară, cu excepţia celor care vin din Irlanda, iar ulterior să se facă verificări la adresele respective.
Conform BBC, carantina este prevăzută de la sfârşitul lui mai; radioteleviziunea citează surse guvernamentale şi din Airlines UK, organizaţia naţională a transportatorilor aerieni.
Premierul Boris Johnson va anunţa duminică dacă se relaxează restricţiile de circulaţie impuse în Regatul Unit din 23 martie. AFP apreciază că interdicţiile nu vor fi ridicate decât într-o măsură foarte limitată, citând în acest sens declaraţia de vineri a ministrului mediului, George Eustice, care a avertizat că "nu vor fi schimbări spectaculoase de la o zi la alta".
Cu peste 31.000 de morţi, Regatul Unit are cel mai grav bilanţ al epidemiei de COVID-19 din Europa, iar la nivel mondial cifrele sunt mai mari doar în Statele Unite, potrivit Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News