Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Angajații vor putea opri munca dacă temperatura depășește 22 de grade la job. Sindicatele europene doresc o lege privind temperaturile maxime
WhatsApp
Potrivit sindicatelor afiliate la CES, lucrătorii belgieni ale căror locuri de muncă sunt solicitante din punct de vedere fizic nu pot lucra când temperatura depăşeşte 22 de grade Celsius. Sindicatele cer aplicarea acestei legi la nivelul Uniunii Europene. 
Care este cea mai ridicată temperatură pe care o poate suporta corpul uman? (sursa foto: Pexels)

23% dintre oamenii care lucrează sunt expuşi la temperaturi ridicate pentru cel puţin un sfert din timpul lor de lucru, potrivit Eurofound.

În mijlocul unei veri în care Europa a suferit deja două perioade de caniculă, Confederaţia Sindicatelor Europene (CES) pledează luni pentru adoptarea unei legi care să stabilească o temperatură maximă la lucru pe continent. "Doi muncitori au murit săptămâna trecută din cauza unui val de căldură în Spania. În Franţa, o ţară care nu limitează temperaturile la locul de muncă, 12 persoane au murit din cauza unor accidente de muncă legate de căldură în 2020", notează CES într-un comunicat de presă.

Bilanţul a crescut joi în Spania, serviciile de urgenţă din regiunea Madrid anunţând decesul "din cauza căldurii" a unui bărbat care distribuia pliante în cutiile poştale.

"La nivelul Uniunii Europene, 23% dintre lucrători sunt expuşi la temperaturi ridicate pentru cel puţin un sfert" din timpul lor de lucru, procent care urcă la 36% în sectoarele agriculturii şi industriei şi la 38% în construcţii, conform cifrelor Agenţiei Eurofound. Cu toate acestea, "doar câteva ţări europene au legislaţie menită să protejeze lucrătorii în timpul valurilor de căldură", cu "mari variaţii" de la un stat la altul.

Temperaturile de muncă în Belgia, Ungaria, Slovenia. Care este temperatura optimă

 

Potrivit sindicatelor afiliate la CES, lucrătorii belgieni ale căror locuri de muncă sunt solicitante din punct de vedere fizic nu pot lucra când temperatura depăşeşte 22°C. Limita este stabilită cu 5°C mai mare în Ungaria pentru acelaşi tip de muncă, în timp ce Slovenia limitează temperatura la 28°C în toate locurile de muncă. Totuşi, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, temperatura optimă de lucru este între 16 şi 24°C.

"Lucrătorii se află în prima linie a crizei climatice în fiecare zi, au nevoie de protecţii adecvate", avertizează secretarul general adjunct al CES, Claes-Mikael Stahl. "Condiţiilor meteorologice nu le pasă de graniţele naţionale. Acesta este motivul pentru care avem nevoie de legislaţie la nivelul UE privind temperaturile maxime la locul de muncă", a continuat el în declaraţie.

Valul de căldură care a lovit Europa de Vest la mijlocul lunii iulie a ucis peste 500 de oameni în Spania şi a doborât numeroase recorduri de temperatură în Franţa, Regatul Unit şi Danemarca. Înmulţirea valurilor de căldură este o consecinţă directă a crizei climatice, conform oamenilor de ştiinţă, emisiile de gaze cu efect de seră crescând în intensitate, durată şi frecvenţă, relatează Rador care citează Le Figaro. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri principale Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel