Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Amenințare cu bombă: Un avion a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Timişoara. A fost activat Planul Roșu de Intervenție
WhatsApp
Un avion de pasageri a aterizat de urgență pe Aeroportul Internațional Timișoara în cursul nopții de joi, după ce autoritățile au primit o amenințare cu bombă. Incidentul a declanșat o amplă operațiune de securitate, iar Planul Roșu de Intervenție a fost activat.
Foto ILUSTRATIV

Aeronava, care aparține unei companii românești și transporta 123 de pasageri și 7 membri ai echipajului, efectua un zbor charter între Wroclaw, Polonia și Hurghada, Egipt. În timp ce se afla deasupra spațiului aerian sârbesc, căpitanul a primit informații despre o presupusă bombă la bord, ceea ce a determinat o reacție imediată.

Pasagerii au fost evacuați în siguranță din aeronavă, iar echipele specializate, inclusiv ofițeri ai Serviciului Român de Informații, polițiști și pompieri, au efectuat o percheziție amănunțită a avionului și a bagajelor. Până în prezent, nu s-au descoperit elemente suspecte.

Călătorii, care aveau ca destinație finală Egiptul, au fost cazați temporar la Timișoara și își vor continua călătoria în cursul zilei de vineri. În ciuda momentelor de tensiune, operațiunea s-a încheiat fără incidente majore, iar autoritățile au asigurat că se desfășoară investigații suplimentare pentru a stabili veridicitatea amenințării.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel