Pasagerul unui avion din Córdoba, Argentina, a fost arestat după ce a glumit despre existența unei bombe. Aeroportul a fost închis, iar, trei ore mai târziu, activitatea a revenit la normal.
Aeroportul Internațional Ingeniero Ambrosio Taravella, din orașul argentinian Córdoba, a fost închis temporar, pe 20 iulie 2023, după ce un pasager a anunțat că transportă explozibil într-un avion al companiei Latam Airlines, scrie willax.pe.
Potrivit unor surse din cadrul Poliției de Securitate a Aeroportului (PSA), individul a fost denunțat de alți pasageri care l-au auzit râzând și comentând că ar urma o explozie în interiorul aeronavei. „Două persoane au avertizat echipajul când au văzut atitudinea suspectă a bărbatului”, a detaliat PSA într-un comunicat.
Gluma de prost gust a dus la activarea protocolului antiexploziv. Lucrătorii Latam Airlines au avertizat autoritățile, determinând agenții să închidă preventiv aerodromul și să evacueze toți cei 90 de pasageri de la bordul zborului LA2365, care se îndrepta către Lima, capitala Peru.
La fața locului au intervenit o brigadă a Forței Federale, o echipă de Pompieri și mai multe patrule ale Poliției Córdoba, care au percheziționat atât cabina, cât și cala aeronavei, precum și pasagerii și toate bagajele.
Întrucât era o alarmă falsă, autoritățile au încheiat operațiunea, iar compania aeriană a reluat procesul de îmbarcare aproape trei ore mai târziu.
Bineînțeles, bărbatul care a făcut gluma proastă se va gândi mai bine data viitoare. Acesta a fost arestat și pus la dispoziție Tribunalului Federal numărul 3 al orașului argentinian Córdoba.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News